Cānd Soarele răsare
īn zorii dimineţii
şi oamenii se avāntă
īn iureşul vieţii,
Al meu suflet pribeag
a şi intrat īn noapte
şi-i bāntuit sărmanul
de-a demonilor şoapte.


 


Viaţa mea, sărmana,
e trista resemnare,
onoare şi māndrie
călcate-s īn picioare,
Un suflet ce se stinge
acum īn voia sorţii
lăsāndu-se ofrandă
pe altarul sacru al morţii.

Un foc de artificii
şi sunt īn altă lume
dar şi aici, iubite,
doar ţie īţi voi spune.
Aşa mi-a fost dat mie,
de tine să n-am parte
dar te-oi purta īn suflet
chiar şi-n eterna noapte.