Pe covorul fermecat
timpul nostru a zburat...
Acum este vremea voastră
să-nfloriţi īn glastră.

Grija ta este mai mare,
Mama-i semn de īntrebare.
Īncet, īncet, ea descreşte
timpul parcă o topeşte.

Multe ştie, dar nu poate
cāt poţi tu, nici pe jumate.
Nu se-mpacă cu ideea
că-i desuetă femeia...

Ce a fost şi ce a rămas,
se simte şi-n al ei glas.
Şi-ar dori să mai trăiască
cātva timp, să vă iubească.

Ai crescut frumoasă floare,
multă minte şi candoare.
Ai ce-ţi doreşti de la viaţă
- soţul iubit te răsfaţă.

De-aş trăi să-ţi văd ideea
despre ce poate femeia
īmplinită, la ea-n casă,
cu prieteni dragi la masă.


 


Pe unii i-aţi cununat,
altora le-aţi creştinat
rodul dragostei curate,
de noroc să aveţi parte!

Uneori, trăim īn ceaţă
ratăcind drumul īn viaţă.
Alteori, scăldaţi de mare
iubim fericiţi sub Soare.