Ceaţa mantia-şi īntinde,
a mea inimă cuprinde,
şi trec stoluri de cocori
pe sub cenuşiii nori.

Aripi negre fluturānde,
inimi triste, inimi blānde,
suferind īn astă viaţă
pier stingāndu-se īn ceaţă.

Doar pe vārfuri, sus īn plopi,
frunze mai tresar uşor
şi amaru-necat īn dor,
se-ngānă-n freamătul lor.

Negru sumbru e pămāntul,
şi puternic suflă vāntul,
ceaţa este fumurie
şi mă chemă, mă īmbie...

Liniştea mă copleşeşte,
şi-n noapte mă urmăreşte,
dar acolo, al meu drag,
mă īntāmpină īn prag.

Braţe strāns īnlănţuite,
inimi de amor zdrbite,
īncleştarea e firească
ceaţa vrea să ne unească.

Mă doreşti, şi vreau, ştii bine,
sa fiu mereu doar cu tine.
Peste trunchii de copac
trec aripi de liliac.

Şi tu eşti acela care
īmi fură o sărutare...