Alexandru ş-al lui fiu - Mihăiţă cel hazliu -
au plecat ntr-o vacanţă plini de importanţă.

De pe prispa casei vechi ce dă n grădină
ei privesc spre Dunăre şi-n taină suspină.

Mai trziu, au hotărt să se scalde mpreună,
au luat cu ei merinde, vremea este bună.

Dunărea curge n valuri ncărcată cu poveri,
ea transportă nspre mare şlepuri, barje şi vapoare.

Apa ei nvolburată este galbenă, mloasă,
c-a plouat n Europa, nu a fost vreme frumoasă.

Malul abrupt de argilă mărginit de sălcii
ascunde-o micuţă barcă cu vslele roşii.

Este cald, vor să se scalde, n grabă s-au dezbrăcat
şi n Dunărea gălbuie amndoi s-au aruncat.

Ei noată voiniceşte, apa vrea să-i ia la vale,
dar de barcă ei s-agaţă şi vslesc agale.

Pe un vas de croazieră se dansează vals
este Dunărea albastră a lui Johann Strauss.

Vezi? acolo, la izvoare, n munţii Pădurea Neagră,
Dunărea este albastră... cine poate, să-nţeleagă!

Şapte ţări a străbătut la noi să ajungă,
n Deltă s-a revărsat după cale lungă.

Continuu-n Marea Neagră Dunărea se varsă...
este o binecuvntare, marea noastră şansă.


 


Zmbitori şi fericiţi, tată şi fiu mnă-n mnă
se-ntorc la mama Anica să cineze mpreună.