Mai priveam spre cerul nopţii plin de nori, întunecat,
şi-am văzut ce niciodată pân-atunci nu mi-a fost dat.

Ochiul Domnului priveşte înspre Globul Pământesc,
ca să-şi vadă muritorii ce acum se odihnesc.

Luna e a Lui pupilă, dilatată de extaz,
aurie şi frumoasă îmbrăcată în atlas;
Irisul - halou ceresc – un căprui cu mov electric
şi reflexe de turcoaz, contrastând acum feeric
cu albastrul cenuşiu al Oceanului pustiu.

Norii – nişte valuri negre – trec în goană, alergând,
dar nici unul nu umbreşte „Ochiul Domnului” arzând.

Fenomenu-i cunoscut: prevesteşte că Furtuna
- în oceane şi în mări – va produce multe valuri
şi în lume mari schimbări.


De Sf. Ion, Vasile şi Gavril, 30.01.2007 – orele 18,10-19,45