Venim în astă lume
deplin încrezători,
destinul ne promite
iubire şi comori.


 


Învăţăm să cerem apă,
mâncare, dragoste mare,
simţim că mama şi tata
sunt fiinţe iubitoare.

Gângurim şi facem paşi
suntem tare drăgălaşi
cercetăm jucărioare,
ne ridicăm în picioare.

Învăţăm pe rând cuvinte,
recunoaştem pe părinte,
ştim să zicem mama, tata,
de plimbare suntem gata.

Şapte ani avem nevoie
să-i intrăm lumii în voie
şi toţi suntem educaţi
de părinţi, bunici şi fraţi.

Acumulăm cunoştinţe
şi ne punem trei dorinţe
să fim mari, să fim iubiţi,
şi să trăim fericiţi.

Adolescenţa ne-nvaţă
ce să preţuim în viaţă:
bogăţia sufletească
cu iubirea ei firească.

Muncii ziua-i dăruim,
dragostei a nopţii boare.
şi în zorii dimineţii
sorbim din nectarul vieţii .

Viaţa este o-ncântare,
ne farmecă, ne vrăjeşte,
şi-n vârtej turbionar
spre adâncuri ne târăşte.

Iată, toată omenirea,
fără să vorbim de rasă,
când îmbătrâneşte moare
părăsindu-şi a ei casă.

Întrebarea ce se pune
şi răspuns încă nu are
“Cum putem rămâne tineri
şi plini de ardoare?”

Am trăit toţi odiseea
şi am dăruit urmaşi
să descopere enigma
plină de suspans.

“Tinereţe fără bătrâneţe
şi viaţă fără de moarte”
este încă doar povestea
scrisă într-o carte…