Ochii tăi în neagra noapte
mă priveau iscoditor,
un zâmbet în colţul gurii
te făcea fermecător.

Cunoşteam acea privire
şi îmi inspira iubire
când în braţe m-ai luat
şi prelung m-ai sărutat.

Era cald şi era vară
şi ieşeam în parc spre seară,
ne plimbam înlănţuiţi,
uneori chiar fericiţi.

Depănam din amintiri
petrecutele iubiri,
şi din nou în toamna vieţii,
trăiam anii tinereţii.

Pepeni roşii, dulci şi reci,
încercau să domolească
setea ce ne chinuia,
flacăra care ardea.


 


Pe cearşafuri răcoroase
ne iubeam în noapte,
arzând vechile amintiri
şi uitând de toate.

Dar n-a fost să fie aşa,
totul s-a sfârşit
şi o lungă vreme,
nici n-am mai iubit.

Au trecut zile şi nopţi,
luni şi ani în care
mă-ntrebam uneori:
o fi uitat oare?

Soarta ne-a zâmbit din nou,
tot în plină vară,

cu-n surâs m-ai cucerit
ca în prima seară.

În cenuşa vieţii
mai mocneşte jarul
şi speranţa-n dragoste
alungă amarul.

Iată cum în iarna vieţii
ne iubim sub Soare
mi-aş dori şi noaptea
când Luna răsare.

Din păcate,
nopţile nu sunt ale mele,
deşi-n fiecare seară
eu privesc spre stele.