Urşi, mistreţi şi alte animale
trăiesc din ce īn ce mai greu,
fiindcă nu au de māncare
şi nici un leu īn portmoneu.

Īn Răcădău, pe īnserat,
coboară urşii ca să vadă
cāt suntem noi de omenoşi
cu puii lor, īn timp de iarnă.

Pădurea-i goală şi pustie,
doar vāntul trece hoinărind,
şi de māncare nicăieri
ursoaica nu a mai găsit.

Micuţii nu mai sug demult,
ursoaica lapte n-are,
şi caută cu disperare,
mici resturi de māncare.

Sunt hămesiţi, n-au hibernat,
şi nimeni nu gāndeşte
să le ofere ajutor
cānd puii vor mai creşte.

Ei se hrănesc cu rădăcini
şi resturi din gunoaie
şi uneori, īn miezul nopţii,
dau iama īn saivane.

O oaie, uneori o capră,
un porc sau un viţel
servesc urşilor drept hrană,
īntremāndu-i puţintel.

Mă-ntreb: de ce mai marii
zilei la ei nu se gāndesc
şi-i fac vedete negative
cānd se răzvrătesc?

Că vānătoarea nesăbuită
şi defrişarea de păduri
constrāng bietele animale
ca să cerşească firimituri.