Urşi, mistreţi şi alte animale
trăiesc din ce în ce mai greu,
fiindcă nu au de mâncare
şi nici un leu în portmoneu.

În Răcădău, pe înserat,
coboară urşii ca să vadă
cât suntem noi de omenoşi
cu puii lor, în timp de iarnă.


 


Pădurea-i goală şi pustie,
doar vântul trece hoinărind,
şi de mâncare nicăieri
ursoaica nu a mai găsit.

Micuţii nu mai sug demult,
ursoaica lapte n-are,
şi caută cu disperare,
mici resturi de mâncare.

Sunt hămesiţi, n-au hibernat,
şi nimeni nu gândeşte
să le ofere ajutor
când puii vor mai creşte.

Ei se hrănesc cu rădăcini
şi resturi din gunoaie
şi uneori, în miezul nopţii,
dau iama în saivane.

O oaie, uneori o capră,
un porc sau un viţel
servesc urşilor drept hrană,
întremându-i puţintel.

Mă-ntreb: de ce mai marii
zilei la ei nu se gândesc
şi-i fac vedete negative
când se răzvrătesc?

Că vânătoarea nesăbuită
şi defrişarea de păduri
constrâng bietele animale
ca să cerşească firimituri.