În savana liniştită,
Leoaica se odihneşte,
îşi mijeşte uşor ochii
şi în jurul ei priveşte.

Nici o boare nu adie,
totul pare nemişcat,
Soarele-i o vâlvătaie,
aerul înfierbântat.


 


Leuţul ei, pus pe joacă,
de coadă o tot apucă,
încet se rostogoleşte
şi apoi o ia la fugă.

Totul este-n armonie,
Leul din tufiş apare,
îi priveşte preţ de-o clipă
şi îşi vede de plimbare.

Chef nu are, enervant,
scaieţi-i atârnă-n coamă
şi un spin negru în labă
chiar acum l-a înţepat.

Scoate-un răget răguşit,
şi lungit în iarba mare
spre leoaică lung priveşte,
cerşind îndurare.

Şi Leoaica-i tot femeie,
cum să-l vadă suferind?
Ea cu dinţii-i scoate spinul
şi îl linge mârâind.

Intuiesc, Regele junglei,
mândrul Leu cutezător,
îi va oferi Leoaicei
nopţi fierbinţi, pline de amor.