Alunecă în pas uşor
şi toată-i încordată,
priveşte prada lung şi fix
şi sare… ce ciudată!

Un strigăt lung, sfâşietor,
răzbate dintr-o dată,
este regretul viselor
din noaptea înstelată.

Ş-atunci când prada-i devorată,
Ea pleacă iar, călcând uşor,
şireată, iute şi vicleană,
cu ochi avizi, sclipind de amor.

Urmează aceeaşi nemişcare,
o aşteptare de moment,
fixându-şi prada, iarăşi sare,
şi-o devorează apoi, lent.