Albaştri cum este cerul sau ca marea schimbătoare,
uneori sunt ca azurul ce-l priveşti departe-n zare.

Par un câmp cu albăstrele - Floare de Nu-mă-uita,
sunt oglinda vieţii tale – toată frumuseţea ta.

Ei reflectă adevărul, sunt tandri sau visători,
sunt adâncul de lagună, pot fi trişti sau zâmbitori.

Uneori parcă sunt săbii de oţel lucind sub Lună,
alteori sunt cum e ceaţa, reci ca valul în furtună.

Când privirea ta profundă vrea să semene iubire,
poartă-n ea un zâmbet tandru ce reflectă fericire.

Flori albastre de cicoare pe o faţă zâmbitoare,
sunt întindere de ape limpezi sau învolburate.

Cu privirea ta celestă ai făcut să fii iubită,
soţul tău cu ochi albaştri ţi-a răspuns „Fii fericită!”

Ochii tăi sunt ca safirul ori albaştri ca topazul,
doi irişi frumoşi, albaştri, zorele - să uiţi necazul.

S-au desprins din curcubee arcuite după ploaie
şi-s umbriţi sub dese gene de a Soarelui văpaie.


 


Ochii tăi spun adevărul, mi-e deajuns să te privesc,
draga mea, esti minunată, trandafiri îţi dăruiesc!.

Ai descins dintr-o poveste de dragoste împlinită,
eşti lumina vieţii mele şi-ţi doresc să fii iubită!