S-a învârtit în jurul unei lumânări,
crezând că-i Soarele.
Era fericit şi nu ştia că totu-i minciună.
Spre ziuă, lumânarea s-a stins
şi fluturaşul a adormit.

Când Soarele a răsărit în zori
“Acel fluturaş de noapte”
avea aripile arse şi sufletul zdrobit...
O rază timidă l-a îmbrătişat,
Soarele i-a dat aripi noi.

Fluturaşul priveşte lumânarea,
apoi raza de soare…
Raza e blândă, duioasă…


 


„Ştiu, tu nu eşti Soarele!”,
şi lacrimi îi scaldă privirile,
multe lacrimi, lacrimi de fericire.

“Acel fluturaş de noapte” plânge...
pentru el a răsărit un Soare nou,
Soarele adevărului.