Este primăvară, soare şi merii sunt albi de floare.
Dinspre livezi te îmbie un parfum ce se transformă
în suc dulce-acrişor avâd aromă de măr..
Peste vară, merişoare mai întâi verzi la culoare
se transformă într-o noapte în merele acum coapte...

Mărul galben îl îmbie sub a arşiţei văpaie,
setea-i pârjoleşte trupul şi Adam doarme pe-o claie.
Se trezeşte şi zăreşte mărul auriu din pom
şi fără sa stea pe gânduri îl înhaţă, măi ce om ...
Mărul îi rămâne-n gât deşi Adam tot înghite
o sa vadă lumea-ntreagă ce-ai făcut pe negândite.

Într-o altă poieniţă, Eva cade în ispită
şi culege două mere, dar precaută, chitită,
le ascunde sub cămaşă sa nu fie oropsită...
Merele sunt parfumate, acrişoare, mari şi roşii –
că se văd de la distanţă şi îmbie pofticioşii.

Adam o vede pe Eva - jos în vale, la izvoare,
şi-l cuprinde marea sete văzându-i merele-n zare.
De sub tufe lunecând, într-un Măr-Domnesc se suie
şarpele chitit să-i facă - fructul oprit să-l începă.
Se preface că nu ştie şi să-ncerce îi îmbie
cu un mare Măr-Domnesc pe cei doi ce nu-ndrăznesc.

Pentru mărul roşu, mare, calcă porunca-n picioare...
Mai târziu, pe luna plină, Eva si Adam suspină,
dar suspină de plăcere – a-nceput luna de miere
chiar acolo jos pe-o claie, în grădina lui tataie...