Pe stânci albastre,
pescăruşi ţintesc nemărginirea
şi marea strălucind în larg,
le mângâie privirea.

Valurile înspumate
poartă midii către ţărm,
în nisip rămâne perla
ce o ne-o disputăm.

De n-ai văzut marea,
te îndemn s-o faci acum
să simţi frenezia,
şi al brizei parfum.

O paletă de culoare
de albastru-n multe tonuri.
colorează pietre scumpe,
irizându-le-n halouri.

Albastru-i safirul,
topazul este-albastru,
albastru este cerul,
Pământu-i tot albastru.


 


Infinitele nuanţe
din albastru derivate,
colorează orizontul
- apă şi cer îmbinate.

Unde albastre
ies din râuri,
din lacuri albastre
sau din cerul înstelat
în oceane reflectat.


Mare, stânci şi valuri albe,
un bărbat pe plajă doarme.

El, bătrânul Lup-de-mare,
cu-a lui frumuseţe
pe fete le ademeneşte
ca să îl răsfeţe:

„Vino langă mine,
te aştept demult,
îmi vei fi iubită,
hai, dă-mi un sărut!
Strânge-mă în braţe,
te voi mângâia,
îţi voi umple viaţa
cu iubirea mea!”

Şi pe creste înspumate
ei plutesc purtaţi de val...
şi îşi dăruiesc iubirea
în flux estival.

La ţărm aşteaptă lotca
şi Luna îi veghează,
dintr-un mănunchi de stele
un far trimite o rază.