Orhideea albă-i floarea
ce-n buchete adunată,
spre altar poartă mireasa,
ca şi ea - imaculată...


 


Dup-o noapte înstelată,
se trezeşte-nfiorată,
şi-şi deschide lent
corola-n ametiste irizată.

Sub cupola de topaz,
Soarele ochii-şi mijeşte
şi priveşte spre Pământul
ce la viaţă se trezeşte.

De pe-un ram înmiresmat
un colibri-n jur priveşte,
zăreşte, scăldată-n soare,
orhideea, etalând mărgăritare.

El începe s-o curteze,
roua-i soarbe c-un sărut,
savurând apoi nectarul
dulce, fin, necunoscut.

Orhideea-ndrăgostită
îl răsfaţă iubitoare,
cu miresme îl îmbie
şi-l cuprinde-ntre petale.

Soarele-i scaldă în raze
aurii, strălucitoare,
poleindu-le-n carate
dragostea nemuritoare.