Iarna, cristaline unde pe sub gheaţă se strecoară
şi-n noapte argintul Lunii îl transformă-n poleială.
Ajunge o zi-nsorită să se subţieze gheaţa
şi prin margini dantelate să pătrundă-n apă viaţa.

Sălciile arcuite, spre oglinda de cleştar,
lasă gheţa ce le-mbracă să prelingă stropi de apă.
Cade acum o picătură şi alta se pregăteşte,
gheaţa râului în raze şi cristale-ncet plezneşte.


 


Zăresc peştii curcubeu, aurii şi argintii,
ce-şi pun solzii în valoare, fluturând din aripioare.
Susur duios se aude - „simfonii de primăvară”,
şi pe maluri, dalbe flori scot căpşorul din zăpadă.

Tot priveşti şi nu ai crede că gingaşii ghiocei,
cu lăncile din smarald, scot clinchet de clopoţei.
O boare de vânt uşoară va purta mireasma lor,
„vestitori ai Primăverii” - bucuria tuturor.

Iarna însă nu se lasă, „Babele” îşi pregăteşte
să cearnă zăpadă-n zări, troienind din nou cărări.
Vântul de la Miază-Zi, „Mâncătorul de zăpadă”,
Dochiei-i fură cojoace, de vreo nouă zile-ncoace.

Fete au ieşit din case purtând fine mărţişoare,
şi pe câmpuri apar pâlcuri de culori pline de floare.
Iată, mândra Primăvară cu alaiul ei sonor,
a venit din nou în ţară dând farmec visărilor...